Olimpiu Moruțan a fost decisiv în meciul cu Ucraina U21 de pe stadionul ”Ilie Oană”. Mijlocașul FCSB-ului a deschis scorul, iar ”dubla” lui Adrian Petre a stabilit scorul final, 3-0 pentru România U21.
Ardeleanul a fost protagonistul unui episod nefericit la finalul anului 2018, pe vremea când juca la naționala U19 a României. Moruțan și-a scos tricoul după ce a marcat împotriva Ucrainei U19 după ce avea deja un cartonaș galben. Acesta l-a încasat pe al doilea și a fost eliminat, iar oaspeții au întors rezultatul și tricolorii au ratat calificarea: ”Sunt foarte fericit că am marcat în seara asta, dar foarte fericit sunt că echipa a câștigat. Vreau să le mulțumesc tuturor celor care m-au încurajat după episodul de la U19 și celor care nu au fost alături de mine vreau să le spun că m-au ambiționat mai tare. Mi-am dorit toată săptămâna să joc, m-am antrenat foarte bine și dacă faci asta rezultatele vin. M-am bucurat când am văzut că am căzut în grupă cu Ucraina. Vreau să vorbesc despre echipa mea, sunt foarte fericit că avem un grup unit”, a spus Moruțan, la finalul partidei, la Pro X.
Calificarea la un nou Campionat European este principalul obiectiv al puștilor lui Rădoi: ”Asta ne dorim fiecare, să ne calificăm și să ajungem cât mai tare. Încă nu am jucat cu toate să vedem care sunt mai puternice. Sperăm să facem un rezultat bun cu Irlanda și să câștigăm. Ne-a încurajat (n.r. – Mirel Rădoi), ne-a felicitat și ne-a spus că dacă o ținem tot așa o să ajungem departe. Când am auzit că jucăm la Ploiești nu am fost foarte fericit”, a mai spus Moruțan.
Pentru România U21 urmează duelul cu Irlanda de Nord U21, programat pe 14 octombrie pe stadionul ”Anghel Iordănescu” din Voluntari.
CLASAMENTUL GRUPEI:
1. Finlanda 7p 2. Danemarca 6p 3. România 3p 4. Ucraina 3p 5. Irlanda de Nord 2p 6. Malta 1p
PROGRAMUL COMPLET DIN GRUPA ROMÂNIEI:
14 octombrie 2019: Finlanda – Danemarca, România – Irlanda de Nord 14 noiembrie 2019: România – Finlanda 15 noiembrie 2019: Ucraina – Danemarca 19 noiembrie 2019: Irlanda de Nord – România, Danemarca – Malta 27 martie 2020: Malta – Ucraina 31 martie 2020: Ucraina – Irlanda de Nord, România – Danemarca, Malta – Finlanda 4 septembrie 2020: Danemarca – Ucraina, Malta – Irlanda de Nord, Finlanda – România 8 septembrie 2020: Finlanda – Ucraina, Irlanda de Nord – Danemarca, Malta – România 9 octombrie 2020: Irlanda de Nord – Finlanda, Ucraina – România, Malta – Danemarca 13 octombrie 2020: Irlanda de Nord – Ucraina, România – Malta, Danemarca – Finlanda
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER